În mâinele cui se afla viitorul lui?

În urmă a rămas o zi frumoasă de duminică. După o săptămână, mai mult sau mai puţin încordată, ne-am delectat astăzi cu câteva ore de plimbare, cumpărături şi o atmosferă caldă în unul din localurile preferate din capitală.

… La un moment dat, atenţia mi-o fură un pici de aproximativ doi anișorie la masa aflată vizavi de noi – plânge în gura mare la maică-sa în braţe. Aceasta însă n-are treabă, continuând să-şi curăţe stavrida. În câteva clipe tatăl copilului se retrage la baie. Copilul continuă să plângă fiindcă, Doamne, nu ajunge la halba de bere a tatălui. După ce plânsul atinge culmea isteriei, doamna se încumetă să tragă halba în faţa copilului. Micuţul, fără să stea prea mult pe gânduri, pune halba la gură… În timp ce  serveşte din băutura alcoolică, o doamnă, de la aceeaşi masă, reuşeşte să-i facă nişte poze. Mama – pozează şi ea… parcă mândră.

Iată că se întoarce şi bărbatul. – Unde mi-e berea? – întreabă el şi observă că halba e la copil, care continuă (!) să servească aplecând halba, care este prea grea pentru mânuţele lui fragile. Fără să dea vreun semn de uimire sau indignare acesta ia halba de la copil. Dar nu aici a fost să fie – copilul începe din nou să plângă în gura mare. Mama îi propune cocktailul de lapte pe care l-a comandat din start, însă băieţelul refuză…

(Ce-i de făcut?)

Bărbatul în fugă ia câteva guri, dar lasă câteva guriţe şi copilului, dar puţine – doar este mic (¡) -  Îi dă berea. Piciul se calmează îndată şi mulţumit termină băutura din halbă. Mulţumiţi sunt şi adulţii care îşi continuă plăcut discuţia.

Sincer, nu prea am avut inspiraţie pentru a scrie acest articol… nici dorinţă de a da culoare literelor închegate în text.

P.S. Peste câţiva ani, de soarta copilului lor va fi devină societate, statul… oricine, numai nu ei – părinţi tâmpiţi ce sunt.