Fideli fericirii!

Chiar și eu. Evident, nu am de ce să-mi doresc să stochez momentele neplăcute sau mai puțin vesele  din viața mea.  Iar “OBIECTIVUL” probabil e ultimul lucru pe care mi l-aș dori să-l văd atunci când mă simt cea mai necăjită de soartă. Se întâmplă cu toți, dar nu-i pe asta. În schimb tare ne mai place să depozităm fiecare clipuliță în care ne simțim bine, zâmbim sau pur și simplu arătăm bine, nu doar în capușorul nostru, ci și, necesar, în memoria digitală, care ne permite să o împărtășim (share-uim) întregii lumi. Uneori probabil pierdem mai mult timp pentru a fixa  unele momente pe peliculă decât pentru a le trăi cu adevărat. Cine știe, poate sutele de poze făcute în câteva zile de vacanță ar putea să ne convingă că vacanța a fost una mult mai lungă. …Sau cel puțin pe cei din jur. Și, în final. Ne “răsfoim” clipele unora altora și ne admirăm fericirea. Unii sunt fericiți, alții cred că sunt fericiți, dar apoi își găsesc altă fericire și realizează că asta e cea adevărată, iar alții sunt fericiți de mai multe ori. De fapt, nici nu contează căile prin care trecem fiecare, fiindcă avem un singur scop – fericirea.  Eu la rându’mi, încercând să o detectez am realizat că e tare șmecheră și nu se ascunde nici pe departe printre lucrurile perfecte care pe alocuri sunt atât de banale…