… din plictiseală

Încep să culeg literă cu literă, dar nu ştiu despre ce să scriu… Dar vreau mult să o fac, pentru că poate aşa voi reuşi să alung plictiseala! Ştiu că există şi alte ocupaţii care m-ar salva de la o asemenea stare, dar demult e ora de culcare – curând şi de trezire. Şi iată. Deşi practic nu am ce face, prefer să stau trează… să gândesc, să visez,  să trăiesc dorul – lucrurile care probabil nu pot plictisi. Dar uite că nu pot sta locului, fără sa fac nimic, şi să trăiesc aceste emoţii. Fiindcă tocmai ele îmi alungă somnul şi vor să mă pună pe roate din clipa aceasta. Vreau mai repede să fie mâine pentru a-mi împlini dorul, vreau cât mai curând să se realizeze visurile… vreau şi vreau… dar pe de altă parte, îmi doresc ca timpul să se oprească. Fiindcă în viitor ştiu că timpul nu doar îmi va dărui, ci şi va fura… va fura din cei ce fac parte de mine. Mă va fura şi pe mine de la cineva…

La ce folosesc?

sau… folosesc la ceva?

În pofida riscurilor cărora ne supunem, cum ar fi cela de a fi eliminaţi de la examen, puţini dintre noi se hotărăsc să păşească pragul auditoriului, în care urmează să decurgă testarea, fără a fi înarmaţi cu fiţuici “pe specialitate”. Deşi unii nu le mai recunosc, apelând la procedeele digitale, sunt studenţi care rămân fideli metodelor clasice de plagiere… Da. Plagiere. Era firesc să ajung la acest capitol, mai puţin plăcut dragilor noştri profesori, dar asta e… şi asta e menirea de bază a pregătirii copiuţelor înainte de examen.

Probabil vă întrebaţi de ce de bază? Ar mai fi şi un alt „folos” din aceste hârtiuţe?